Ne-am scuturat de agitația sărbătorilor, nu însă de zăpadă ori frig. Iarna este încă cu noi, mai avem de așteptat până la primăvară, însă suntem pregătiți să dăm startul evenimentelor de anul acesta, sezonul de nunți din 2024. Un nou an plin de provocări și satisfacții, al zecelea în care cofetăria artizanală Aline devine parte din povestea voastră de dragoste. După cum puteți bănui deja, organizarea și planificarea asigură mare parte din reușita evenimentului, iar ca furnizori și parteneri în cadrul acestor zile atât de importante în viețile clienților noștri, suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem.
În articolul de astăzi ne-am propus să dezbatem un subiect extrem de căutat și dezbătut de miri și mirese la început de an: torturile de nuntă la modă în 2024. Mai trebuie să explicăm de ce tortul, unul dintre elementele principale ale petrecerii de nuntă, are nevoie să se alinieze ultimelor tendințe în materie de cromatică, aromă sau formă? Exact! Vă invităm să citiți mai multe și să vedem ce tort de nuntă v-ar tenta să fie vedeta dulce la evenimentul mult așteptat:
Torturile de nuntă în formă de inimă
Torturile de nuntă în formă de inimă sunt opțiuni populare pentru nunți, mai ales datorită formei speciale, cea care simbolizează dragostea și afecțiunea. Ca și arome puteți alege din lista de sortimente de tort de la Aline, despre care poți afla mai multe în articolul de aici, însă regula (nescrisă) rămâne aceeași: pentru nunțile de vară este indicată o aromă fresh, cu fructe proaspete de sezon, iar pentru nunțile din perioade mai reci, torturi pe bază de ciocolată. Încă o noutate pentru acest sezon, tortul de lămâie este la mare căutare anul acesta, mai ales la nunțile de vară, iar noi, la cofetăria artizanală din Piatra Neamț îl avem inclus încă de anul trecut. Și da, s-a bucurat de mare succes.
Torturile de nuntă retro
Nu mai este niciun secret că toate lucrurile care erau la modă pe vremea părinților noștri au revenit din nou în lumina reflectoarelor, indiferent că este vorba de vestimentație, muzică sau mâncare. Pentru mirii nostalgici și cei care vor o atmosferă jucăușă și ușor atipică la marele eveniment, culorile îndrăznețe, formele geometrice sau chiar elementele binecunoscute precum cubul Rubik sunt idei de torturi pe care ne-ar plăcea să le punem în practică anul acesta la cofetăria artizanală Aline din Piatra Neamț.
Torturi de nuntă cu inspirație florală
Florile ca element de decor pentru torturile de nuntă nu sunt un element chiar nou, însă felul în care ne putem raporta la ele pentru a da personalitate tortului, da. Ce este inedit pentru aceste torturi este că florile pot fi așezate într-o manieră în care să pară că au încolțit direct din… tort. Vorbim de florile proaspete și da, cu recomandări din partea noastră și a florarului se pot alege tipuri de flori sigure pentru alimente.
Torturi de nuntă delicate
Acest tip de tort este potrivit pentru toate temele de nuntă și cu siguranță nu veți da greș cu el. Noi vă sfătuim să alegeți cât mai puține culori neutre, cum ar fi alb sau crem, albastru și roz. Se pot orna cu detalii mai complexe, în funcție de dorințele și tema nunții. Și pentru că atunci când ne gândim la delicatețe, perlele sunt cele care ne vin în minte, ei bine, acestea sunt și ele un element foarte la modă pentru torturile de nuntă din 2024.
Torturi de nuntă cu panglici și funde
Ei bine, deja intrăm pe teritoriul domnișoarelor care au visat întotdeauna la o nuntă cu temă romantică și care poate au ales deja o rochie de mireasă cu panglici sau funde. Iar în cazul în care nu ați aflat deja, fundițele delicate se află deja în tendințe pentru accesorii de păr și modă de nuntă și noi credem că își merită locul. Acestea pot fi făcute pe toate dimensiunile și formele, de la panglici reale, la fundițe de zahăr din fondant, bezea sau glazură.
Torturi de nuntă negre
Iată și o alegere îndrăzneață pentru un eveniment care predomină în… alb. Cele două nonculori pot face pereche bună chiar și în marea voastră zi. Un tort de nuntă negru este potrivit pentru niște miri cu gusturi sofisticate și elegante. Datorită versalitățiile tale, se poate combina și cu alte culori, în funcție de aspectul pe care îl doriți: modern sau tradițional. Puteți alege să-l decorați cu elemente strălucitoare sau îl puteți lăsa negru, pentru un efect încântător.
Torturi de nuntă “wavy pipping”
Sună complicat, însă îți explicăm imediat în ce constă această tehnică de decorare a tortului. În traducere liberă, este o decorare cu model valuri sau linii ondulate. Dacă îți dorești un tort unic, cu un aspect feminin și care creează profunzime și totodată structură, aceasta este varianta ideală. În plus, gândiți-vă doar la cât de bine vor arăta fotografiile de la momentul servirii tortului!
Torturi de nuntă “sheet cakes”
Tortul de acest tip este pe un singur nivel, se coace și se decorează într-o tavă plană, iar mai apoi poate fi servit în porții dreptunghiulare sau pătrate. Asta poate însemna un singur lucru: este ușor de transportat (nu necesită suport structural), de stocat și ulterior de servit.
Torturi de nuntă foarte mari
Aici nu mai este niciun dubiu, dacă nunta voastră se anunță a fi una cu o listă numeroasă de invitați, un tort foarte mare este principala opțiune. Da, costurile pentru acest tip de tort sunt mai mari, iar transportarea acestuia este și ea o operațiune mult mai delicată, însă odată apărut la momentul culminant al nunții tale, efectul nu poate fi decât unul wow.
Mini torturi de nuntă sau monoporții
Dacă ne urmărești sau sunteți deja clienții noștri, știți deja că suntem fanii mini torturilor sau a monoporțiilor, așa cum am povestit deja și aici. O opțiune excelentă dacă ambii aveți gusturi diferite și vreți să le includeți pe toate în tortul vostru de nuntă. Și da, sunt la modă!
Dacă ați ajuns la finalul acestui articol, vă felicităm! Dacă vă simțiți ușor copleșiți, nu este cazul. Noi suntem aici să vă ajutăm să decideți ce fel de tort se potrivește evenimentului vostru. Menționăm că fiecare tip de tort poate fi personalizat în funcție de dorințele voastre, însă vrem să subliniem că NU ne asumăm nicio tehnică anume din acest articol, acesta fiind realizat în scop informativ, după o cercetare amănunțită. Ne puteți contacta la +40 744 802 802, iar pentru comunitatea din Piatra Neamț, ne găsiți la aceeași adresă, pe Str. Mihai Viteazu Bl C1, la cofetăria artizanală Aline. Nu uitați, #Alege_Altfel!
Vezi și :
Deserturi artizanale pentru Paște: Comandă online produse gustoase și naturale în Piatra Neamț
Distribuie prietenilor :