Și de când nu ne-am citit, multă vreme a trecut… Se încheie cât am clipit și luna iulie, denumită Cuptor în popor, și nu avea cum să nu fie o lună dragă nouă, dacă ne gândim că aduce în prim plan elementul principal din cofetăria artizanala Aline – cuptorul. Au fost săptămâni pline de forfotă și activitate în laboratorul nostru, cu zeci de torturi la comandă, torturi de eveniment, organizare candy bar tematic, torturi aniversare, torturi tematice, deserturi pe care comunitatea din Piatra Neamț și localitățile din apropiere le-au comandat și savurat cu bucurie.
Însă astăzi vrem să vă povestim mai multe despre niște produse dragi nouă, minitorturile Aline sau monoporțiile, cele care reprezintă porția echilibrată de dulce alături de cei dragi sau cele care pot da tonul unui eveniment special. Am pregătit pentru voi o colecție de minitorturi by Aline, cu arome pe care suntem siguri că pe unele le-ați gustat și le cunoașteți deja. La fel de convinși suntem și că sunt șanse mari să descoperiți totuși un gust nou, o aromă pe care veți fi curioși să o încercați și, de ce nu, să o comandați sub formă de minitort sau chiar tort.
Dacă ne gândim la prăjiturile clasice, la cele cu care am crescut, atunci nu putem să nu aducem în discuția minitorturile de Diplomat, de tort Clasic cu blat de ciocolată, ganaș de ciocolată și vișine sau tort monoporții de Profiterol. Sunt iubite de toată lumea, de la mic la mare, iar rețetele reinterpretate de noi la cofetăria artizanală Aline și la care folosim doar ingrediente naturale de cea mai bună calitate, le dau o savoare aparte. Iar dacă ne gândim la vremea de afară, atunci monoporții de Forest Fruit, Cherry’s Secret, Holiday Dream (unul dintre favoritele voastre), Exotic sau Smarald, sunt o gură de… dulce proaspăt pentru orice eveniment sau zi, indiferent unde și cum ați alege să vă bucurați de ele. Pentru că da, urmează să vă povestim de cât de grozave pot fi aceste minitorturi ca vedetă dulce în cadrul unei eveniment, fie că vorbim de o nuntă sau petrecere de botez. La Aline realizăm aranjamente cu minitorturi, în funcție de tematica pe care o doriți și la care percepem un cost suplimentar pentru manoperă. Dacă ne-ați urmărit până acum, știți deja că suntem extrem de atenți la detalii, lucru care necesită timp și o echipă profesionistă de patiseri.
Revenind însă la minitorturi, v-ați confruntat vreodată cu situația în care ați primit o felie de tort mai mică la un eveniment? Frustrant, știm… Ei bine, monoporțiile noastre sunt gândite să preîntâmpine fix această problemă, deoarece porțiile sunt egale pentru toată lumea. Da, atât de ușor vă puteți asigurați că toți invitații voștri se bucură în mod egal de desertul evenimentului vostru drag. Iar dacă ne gândim la nerăbdarea celor mici, e o soluție care salvează timp, nefiind necesară așteptarea pentru tăierea și porționarea tortului clasic.
Să ne întoarcem la arome însă! Dacă vă doriți un desert care să energizeze petrecerea sau evenimentul vostru, atunci trebuie să știți că avem 3 variante de monoporții care au ca ingredient principal cafeaua, fie că vorbim de inserție de cremă de cafea, de cremă de vanilie cu ness, irish cream sau cremă de cappuccino. Iar pentru cei dintre voi care care adoptă un stil de viață vegan, avem și minitort vegan, cu blat de ciocolată, ganaș de ciocolată, ganaș de ciocolată cu sos de fructe de pădure și cremă de cocos cu ananas – un deliciu, pe cuvânt de patiseri! Un sortiment de minitort by Aline care a impresionat vara aceasta o parte din clienții noștri este cel cu lămâie și flori de soc – trebuie să-l gustați însă, cuvintele chiar sunt de prisos aici! Iar pentru restul sortimentelor sau alte detalii, vă invităm să ne scrieți oricând sau să ne vizitați pe Strada Mihai Viteazu Bloc C1 din Piatra Neamț.
Ce am învățat din articolul de astăzi? Flexibilitatea este bună și, uneori, poate fi o variantă echilibrată și creativă în materie de deserturi. Minitorturile sau monoporțiile de tort de la cofetăria artizanala Aline sunt o dovadă în acest sens, un dulce pe care vă invităm să-l descoperiți și savurați pe îndelete, așa cum merită orice desert din cofetăria noastră.
#Alege_Altfel
Vezi și :
Prăjituri și deserturi personalizate pentru ziua de Halloween
Distribuie prietenilor :